vineri, 21 aprilie 2017

Mesaj de la Domnul nostru Isus Cristos primit de Luz de Maria în 2 aprilie 2017


M-am întâlnit cu iubitul meu Hristos, și uitându-se la mine drept în ochii mei, El spune:
Preaiubita Mea: uită-te în interiorul omului ...
În continuare, vedeam un om și Cristos îmi spune: „Vezi modul în care omul este distras instantaneu, vezi modul în care într-o clipită sentimentele trec de la dragoste la ură, de la respect la lipsa de respect, de la amabilitate la a da ordine, căzând pradă unei mari slăbiciuni din sufletul său. Omul devine din ce în ce mai slab, nu numai fizic, ci şi în interior. La orice lucru/moment, chiar neașteptat, uşor ies la suprafaţă slăbiciunile omului.
Cu mare atenție am urmărit acea creatură și mișcările sale şi i-am văzut sentimentele și modul în care totul în om se schimbă în mod neașteptat în funcție de sentimente.
Dintr-o dată, acel om merge spre fiul său și la întâlnirea cu fiul său, îl insultă verbal, iar fiul este pe cale să răspundă tatălui ... Cristos intervine și spune fiului: BINECUVÂNTEAZĂ-L PE TATĂL TĂU, ÎMBRĂŢIŞEAZĂ-L ŞI MERGI îN PACE, ŢINE CONT CĂ NU TREBUIE Să OMORI NICIO FĂPTURĂ OMENEASCĂ, NICI CU GÂNDUL, NICI CU LIMBA, NICI NU SENTIMENTE, NICI CU GÂNDUL. Fiul a mers înainte așa cum Cristos l-a inspirat să facă, și tatăl, în consternare și rușine, a fost lăsat fără grai; în uimire, el s-a uitat la fiul său, care pleca, și i-au ţâşnit lacrimi din ochi.
Cristos mi-a spus: „Știi, preaiubită fiică, de câte ori se repetă această scenă în timpul zilei ? De multe ori, în fiecare moment. Știi cât de multe creaturi umane reacționează ca acel tânăr? Pot să vă spun că aproape nimeni, nici măcar cei care se simt cel mai aproape de Mine.
CÂT DE MULT AM PREDICAT LEGEA IUBIRII! Și lumea nu o cunoaște pentru că omul acționează pe baza sentimentelor și impulsurilor sale de moment.
Dintr-o dată, apare un alt bărbat; el pare să fie cineva care are o mare pace, emană pace pe chipul senin, în modul său de mers pe jos. Cristos îmi spune: „Ce crezi?“ Și i-am răspuns: „El are o mare pace“.
Dintr-o dată apare o scenă diferită: un om mergea pe jos în liniște, dar lângă el apare un alt om care vorbește cu el, ei continuă să meargă vorbind, până ce celălalt a menționat ceva ce nu a fost pe placul celui ce mergea în aparentă pace. Fața lui a devenit desfigurată și vocea lui s-a schimbat, chiar și expresiile sale au fost diferite. Cristos îmi spune:
„Preaiubită , acuma vei vedea ceea ce doar Eu cunosc și ceea ce face ca orice astfel de creatură care se apropie de Mine să arate ca o cârpă. “
Văd omul pierdut într-o paralizie emoțională totală, jos într-un hău din care nu poate ieși.
Un nor întunecat îi învăluie inima, creierul, gândirea, trecând prin tot corpul său spiritual și fizic. Organele sistemului digestiv se colorează în albastru închis și bila se ridică în sus ca și cum ar dori să ia un traseu care nu este cel normal. Cristos îmi spune: „priveşte marea interferenţă a sentimentelor din om. Îndărătnicia Mea nu este o îndărătnicie nebună, este dorința Mea pentru ca Umanitatea să depășească a fi înrădăcinată în ceea ce este de moment
EU SUNT DRAGOSTEA, DRAGOSTEA MEA TRANSCENDE, IUBIREA MEA ESTE SPIRIT, SI CA ATARE, ESTE UN ACT INFINIT DE VIAŢĂ ŞI ORDINE. ASTFEL ŞI VOI, COPILAŞILOR, TREBUIE SĂ TRĂIŢI CU SETEA DE TRANSCENDERE CĂTRE CEEA CE ESTE SPIRITUAL, ASTFEL ÎNCÂT VIAŢA VOASTRĂ SĂ CAPETE VALOARE, FRUMUSEŢE ŞI CONTROL. Dragostea Mea organizează, armonizează astfel încât lucrările și acțiunile să fie o mărturie a ceea ce fiecare ființă umană este cu adevărat.
La fel ca bărbații menționați, sentimentele îi trădează, din cauza predominanței „egoului“ şi reducerea constantă a ceea ce este spiritual, lăsând expusă lumea în care fiecare persoană se mișcă cu adevărat.
Dragostea Mea este în ascensiune, iar cine se înalță nu merge singur, ci în unitate, în comunitate, în scopul de a învăța și de a te înţelege; nu e pe cont propriu, ci este unit cu semenul său.
V-am chemat să trăiti în Mine, pentru ca să acționați așa cum am acționat, nu în repetarea acțiunilor Mele, ci prin trăirea acțiunilor Mele. Luați, hrăniti-vă, trăiti, exprimaţi-vă schimbarea interioară care vă aduce înapoi până la înălțimile Iubirii Mele, fără de care nu veti fi capabili să fiti creaturi umane mai bune, mai autentice şi nu o copie a unei serii de acțiuni care minimizează ceea ce sunteţi: MAREA LUCRARE A IUBIRII.
Cristos îmi aduce în faţă nişte oameni foarte diferiţi: unul este gras, unul înalt, un altul extrem de subțire, un altul foarte scund de statură şi un altul palid, bolnav sau pe moarte.
Toate aceste persoane sunt diferite, dar egale într-un singur sens: nici unul dintre ei nu vrea să se uite la Cristos.
El le vorbește și ei îşi întorc privirile. Mă uit la omul care moare fizic și îi cer să se uite la Cristos, dar el refuză să facă acest lucru, nu vrea și, în schimb, îl apucă mânia.
Și Cristos mă întreabă: „Preaiubita mea: Ce vezi în ei, ce este similar?“ Și eu răspund imediat: „Ei nu doresc să se uite la Tine sau să ştie despre Tine“, iar Hristos îmi spune: „Ceea ce au în comun nu este ceea ce îţi sare în ochi, ci ceea ce păstrează ascuns în adâncul inimii lor .“
Cristos îmi spune:. „Persoana de statură mică vrea să fie înaltă cu scopul de a fi deasupra tuturor, ea nu este mulțumită de ceea ce ea are. Această creatură umană scormonește peste tot pentru a afla ce se întâmplă, ridică vocea pentru a se face auzită dar este goală în interior, inima ei arde de mândrie și invidie, spune despre sine că trăiește spiritual, dar nu Mă cunoaște.
Persoana de statură înaltă vrea să păstreze controlul asupra a tot ce se întâmplă în jurul său. Prezența acestui om îl face să iasă în evidență, doar că nu este de ajuns, el vrea mai mult și mai mult. El trăiește în preajma fraţilor și surorile lui, nu pentru că îi iubește, ci ca să se hrănească cu critici; inima lui arde de mândrie și invidie. S-ar părea că se roagă în orice moment, dar nu este aşa, el se ridică și cade, el nu Mă cunoaște.
Creatura care dă impresia de a fi bolnavă, de fapt nu este bolnavă în corpul său, ci în spiritul său. Ea nu ştie de fraternitate, caritate, inima ei nu trăiește în compasiune, ci în autocompătimire; acest lucru nu îi permite să experimenteze durerea fratelui sau a surorii sale. Trăiește în mândrie, invidie, inima ei este goală de afecțiuni, singurătatea îi macină sufletul. Atunci când încearcă să intre în Mine, imediat mintea îi zboară si nu este liniștită, nu Mă reține în ea.
Tulburarea omului, dragostea dezordonată, autocompătimirea, lipsa de caritate, o inimă împietrită, face totul să fie dezordonat în jurul său. Aceste creaturi pe care le-am menționat emană ceva aparte: individualism, o lipsă de iubire, indiferență, singurătate, ceea ce este comun cu ce este lumesc, și ele sunt în pericolul de a se îndepărta de Mine complet, datorită individualismului care predomină în ele .
Copiii Mei reprezintă un întreg împreună, ei mențin o mare conștientizare a faptului că fac parte din marele Univers și responsabilitatea acestui fapt îi determină să trăiască în Mine, prin ceea ce doresc pentru frații și surorile lor .
Emoțiile nu sunt rele, dar dacă ele sunt dezordonate, conduc oamenii să nu facă parte din Iubirea Mea și a tot ceea ce EA conține. Dragostea Mea nu creează dezordine, Iubirea Mea este ușoară, nu întuneric, Iubirea mea este caritate, nu ranchiună, Iubirea mea este speranță, nu descurajare. Iubirea mea este totul.
Preaiubita Mea, în acest moment există ceva de care se atașează toţi oamenii și puţini sunt cei care știu cum să-i facă față - ceva care scapă mereu din cadrul ordinii stabilite şi duce la haos: MÂNIA.
Dorința, dreptul de proprietate, statutul, neînțelegerea, lipsa de iubire, ignoranţa sunt motivele pentru care a apărut violenţa făcând parte din viața de zi cu zi a oamenilor.
COPIII MEI SUNT ATÂT DE LIMITAŢI ÎN ÎNŢELEGEREA RĂULUI. ACESTA ACŢIONEAZĂ ATÂT DE MULT CÂT ÎI PERMIT OAMENII.
Violența nu este ceva ce omul are de la naștere; violența este învățată în timp ce creşte, în mediul în care se dezvoltă, şi, uneori, violenţa se răspândește la creaturi dezechilibrate, cu o voință slabă, asemănătoare giruetei unei bărci.
Fiecare dintre copiii Mei ar trebui să fie un purtător al păcii, un semănător al Iubirii Mele, ei ar trebui să împartă caritate cu frații și surorile lor, astfel încât atributele Mele să fie primite de către toți copiii Mei.
COPIII MEI TREBUIE SĂ FIE DRAGOSTE ŞI RESTUL VI-L VOI DA EU ( Mt. 6.33)
După ce mi-a menţionat acest lucru, Cristos îmi spune:
Când creatura păstrează totul ordonat potrivit Voinţei Mele, acțiunea sa este legată de Mine și Mă bucur de ea. Dar această generație care s-a predat nebuniei răului și a uzurpat stările cele mai critice ale relației spirituale cu Casa noastră, a decăzut în cea mai mare josnicie și s-a redus. A luat mânia ca și răzbunare, ca o formă de pedeapsă a unora faţă de alţii. A introdus sentimente de trădare, resentimente și furie ca fiind normale, iar acest lucru nu îi mai împiedică pe cei care doresc să acționeze în mod brutal, să intensifice starea Omenirii în lipsă de iubire, provocându-şi singură daune .
Răul dintotdeauna a urmărit să ducă omul cât mai jos posibil. Ar trebui să ţineţi cont de faptul că răul nu are nicio compasiune. Pe cei pe care îi prinde, îi trage departe de Mine.
DRAGOSTEA ESTE MIEREA PE CARE COPIII MEI O SAVUREAZĂ ATUNCI CÂND AU NEVOIE DE MINE.
Te binecuvântez.
Al tău Isus.
Bucură-te Maria Preacurată, zămislită fără păcat.
Bucură-te Maria Preacurată, zămislită fără păcat.
Bucură-te Maria Preacurată, zămislită fără păcat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu